Elena Liliana Popescu en la Biblioteca Histórica de la Usal (foto de Álex Avenida)

 

 

Crear en Salamanca tiene la satisfacción de publicar varios poemas de la nueva antología de la destacada poeta rumana Elena Liliana Popescu, titulada ‘Pentru a te găsi / para encontrarte’ y que ha sido publicada en Salamanca bajo el sello de Trilce Ediciones. 

 

Esta obra bilingüe, traducida por Joaquín Garrigós y con ilustraciones de portada e interior hechas por el pintor Miguel Elías, se presentó el pasado 16 de octubre en el Centro de Estudios Brasileños de la Universidad de Salamanca, y dentro del programa general del XXII Encuentro de Poetas Iberoamericanos. En el acto intervinieron Alfredo Pérez Alencart, autor del pórtico, Miguel Elías y la propia autora, quien leyó varios poemas que ahora hacemos conocer.

 

Portada de la antología ‘Para encontrarte’

 

 

 

UNA OBRA ESENCIAL DE ELENA LILIANA POPESCU

(Pórtico de Alfredo Pérez Alencart)

 

La Poesía existirá mientras exista el ser humano: es inherente a su composición espiritual porque también le sirve, aunque no lo sepa o quiera admitir, como antídoto para su animalidad más fiera. Necesitamos de Palabras que profundicen, que vayan más allá de la piel del antifaz que solemos utilizar a diario: la Poesía no sólo es una damisela endomingada a la que piropean por su hermosura; también es esa Voz que remece consciencias, que alerta de injusticias, que injerta compasión para que se pueda sufrir por lo que le pasa al otro… Y claro, también tiene una importante parte salvífica, aquellas Palabras que sanan y alientan el alma y el corazón de los afligidos. Aquella que alimenta de Amor a quienes tienen necesidad de afectos y querencias…

 

Podría seguir con estas reflexiones generales en torno inabarcable horizonte de la Poesía que es tabla de salvación o parapeto ante tantas devastaciones físicas y psíquicas que se ciernen sobre el hombre, pero ahora prefiero ir hacia lo específico, hablar sobre la poesía que viene escribiendo Elena Liliana Popescu (Turnu Magurele, Rumanía, 1948), doctora en Matemáticas y profesora de  la Universidad de Bucarest. Pero no de toda su vasta y excelente obra publicada y traducida a muchos idiomas: sólo me centraré en ‘Pentru a te găsi / para encontrarte’, una selecta antología de sus versos más esenciales y en edición bilingüe rumano-español. Se trata de sesenta poemas que son como brújulas para llegar a la plenitud espiritual, para alcanzar el punto cardinal donde seguro está el Amado. Son sesenta porciones o especificaciones que inspiran a la vida y a la Esperanza, las mismas que tienen un inicio rotundo: sólo dos versos que sintetizan la médula del Misterio y de su poesía encaminada hacia lo trascendente: “La Palabra engendra al mundo/ El Silencio lo mantiene”.

 

Miguel Elías, Alfredo Pérez Alencart y Elena Liliana Popescu, durante la presentación (foto de José Amador Martín)

 

Y es que Elena Liliana Popescu ha ido decantando lo publicado en seis de sus libros y ahora los ofrece como una dádiva u ofrenda que nos permite huir del bullicio cotidiano

de todo aquello endeble y efímero que rodea la puesta en escena del ser humano en sociedad. Sabe que todo lo material es persistencia de banalidades, de vanos esfuerzos ante la fragilidad de la carne. Y se centra en cortar la parte podrida de la manzana y alimentar el espíritu con Palabras que fortifican, como cuando dice: “…El que ofrenda todo cuanto tiene/ al que significa la Vida misma,/ el que eternamente vuelve a las fuentes/ y siempre está propicio a admitir el consejo// De quien está dispuesto a enseñarle,/ el que se atreve a mirar en silencio/ y ver en actos que parecen aislados/ al que, Él solo, sabe de su dolor…”.

 

La suya es una poesía que tiene anclaje en lo metafísico y que va besando los astros con un salterio que va cremando las palabras sobrantes hasta lograr un silencio que Dice: “…No sé/ de nada mejor/ que el Silencio,/ para llenar/el instante,/el dolor,/ la palabra…”.

 

Celebro esta antología.

 

 

Elena Liliana Popescu leyendo en el Teatro Liceo(foto de José Amador Martín)

 

DACĂ AI ŞTI

 

Dacă ai şti,

cât de dor mi-e de Tine,

deşi eşti în inima mea

şi cât de mare este tristeţea

de a nu Te vedea

decât în visul meu.

 

Cât de mult îmi lipseşti,

deşi eşti mereu cu mine

şi cât de adâncă este durerea

de a nu Te auzi

decât în gândurile mele.

 

Cât de greu îmi este

când Te caut în jurul meu

şi nu Te găsesc decât atunci

când vrei Tu să Te pot afla…

 

António Salvado y Elena Liliana Popescu (foto de Jacqueline Alencar)

 

SI SUPIERAS

 

Si supieras

cómo Te añoro,

aunque estés en mi corazón

y cuán grande es la tristeza

de verte

sólo en mis sueños.

 

Cómo Te añoro,

aunque estés siempre conmigo

y qué hondo es el dolor

de oírte

sólo en mis pensamientos.

 

Qué duro me resulta

buscarte a mi alrededor

y encontrarte solamente

cuando Tú quieres que Te encuentre…

 

 

Popescu, Alencart, el alcalde de Salamanca Carlos García Carbayo, Salvado, Colinas Ñaupari y Arcanjo (foto de J. Alencar)

 

 

PENTRU A TE GĂSI

 

 

Am pornit pe drumul pe care

n-am plecat niciodată,

pentru a urca treptele ce coboară

înspre mine însumi.

 

Am fugit de efemerul din mine

ce se află în afara mea,

pentru a Te găsi pe Tine

care îmi eşti dintotdeauna Eu.

 

García de Lucas, Vitale, Popescu, Pilar Fernández Labrador y Borja (foto de J. Alencar)

 

PARA ENCONTRARTE

 

 

He partido por un camino

nunca antes transitado,

subiendo peldaños que bajan

hasta mí mismo.

 

He huido de lo efímero de mí

que bulle a mi alrededor,

para encontrarte a Ti,

que siempre has sido mi Yo.

 

Elena Liliana Popescu y Lana Derkac, en el Colegio Fonseca (Foto de Jacqueline Alencar)

 

DACĂ

 

Dacă s-ar putea vreodată

să măsori nemăsuratul

să cuprinzi nemărginirea

să stai străbătând neantul

să fii nici unul nici altul.

 

Dacă s-ar putea vreodată

neiubind să fii iubirea

nesperând să fii speranţa

nevorbind să fii vorbirea

negândind să fii gândirea.

 

Dacă s-ar putea vreodată

să auzi neauzitul

să priveşti în nevăzut

şi să afli neştiutul

ar urma iar începutul?

 

 

Elías, Alencart y Popescu, en otro momento de la presentación (foto de Jacqueline Alencar)

 

 

SI SE PUDIERA

 

 

Si se pudiera alguna vez

medir lo inconmensurable

abarcar lo ilimitado

quedarse  cruzando la nada

ser ni lo uno ni lo otro…

 

Si se pudiera alguna vez

sin amar ser amor

sin esperar ser esperanza

sin hablar ser palabra

sin pensar ser pensamiento…

 

Si se pudiera alguna vez

oír lo inaudible

ver lo invisible

y aprender lo ignorado

¿habría un nuevo comienzo?

 

 

  Amador, Di Leo, Regalo, Soler, Popescu, Borja, Derkac y Salat, saliendo del Fonseca hacia el Maestro Ávila (foto de Jacqueline Alencar).

 

CÂNT DE IUBIRE

 

Aşezaţi la masa Tăcerii

în regatul necunoscut

Poeţii frâng pentru noi

Pâine curată, stropită

de rouă cerească…

 

Morţii cu morţii, se spune,

şi viii cu viii!

Dar ştim noi oare

care sunt morţii

şi care sunt viii?

 

Un Poet mai mult

Dincolo…

Un Poet mai puţin

aici.

 

La plecarea

în regatul tăcut

Poetul ne lasă

un cânt de Iubire

necunoscut…

 

Popescu y otros poeta atendiendo las explicaciones del bibliotecario Eduardo Hernández (foto de Álex Avenida)

 

CANTO DE AMOR

 

Sentados a la mesa del Silencio

en un reino desconocido,

los Poetas parten para nosotros

Pan fresco salpicado

de rocío celestial…

 

¡Los muertos con los muertos!, dicen,

¡y los vivos con los vivos!

¿Pero, acaso sabemos

quiénes son los muertos

y quiénes son los vivos?

 

Un Poeta más

Allí…

Un Poeta menos

aquí.

 

Al marchar

al reino del Silencio,

el Poeta nos deja

un canto de Amor

desconocido…

 Lectura de Elena Liliana Popescu en el Colegio Maestro Ávila (foto de José Amador Martín)

 

O LUCRARE ESENȚIALĂ A ELENEI LILIANA POPESCU

 

Poezia va exista atâta timp cât va exista ființa umană: este inerentă în compoziția sa spirituală, deoarece, de asemenea, o ajută, chiar dacă nu știe sau nu vrea să admită, ca antidot pentru animalitatea sa înverșunată. Avem nevoie de cuvinte care să aprofundeze, care merg dincolo de pielea măștii pe care o folosim de obicei zilnic: poezia nu este doar o duduiță împodobită pe care o măgulim pentru frumusețea ei; este, de asemenea, acea Voce care zguduie conștiințe, care anunță nedreptăți, care aduce compasiune, astfel încât să poți suferi pentru ceea ce se întâmplă altuia… Și, desigur, are, de asemenea, o importantă parte mântuitoare, acele Cuvinte care vindecă și mângâie sufletul și inima celor care suferă. Cea care hrănește cu dragoste pe cei care au nevoie de afecțiune și de iubire…

Aș putea continua cu aceste reflecții generale asupra orizontului inaccesibil al Poeziei, care este un colac de salvare sau parapet, în fața atâtor devastări fizice și psihice care se abat peste om, dar acum prefer să merg la ceea ce este specific, să vorbesc despre poezia pe care o scrie Elena Liliana Popescu (Turnu Măgurele, România, 1948), doctor în matematică și profesor la Universitatea din București. Dar nu la întreaga, vasta și excelenta sa operă publicată și tradusă în multe limbi: mă voi referi doar la ‘Pentru a te găsi/ para encontrarte’, o antologie selectă din versurile sale esențiale și în ediție bilingvă româno-spaniolă. Este vorba despre șaizeci și trei de poezii, care sunt asemenea unor busole pentru a ajunge la deplinătatea spirituală, pentru a ajunge la punctul cardinal în care Cel Iubit este cu siguranță. Sunt șaizeci și trei părți sau specificații care inspiră viață și Speranță, aceleași care au un început răsunător: doar două versuri care sintetizează miezul Misterului și din poezia sa îndreptată spre transcendent: „Cuvântul naște lumea/ Tăcerea o menține.”

 

Elena Liliana Popescu y Alfredo Pérez Alencart en el Teatro Liceo (foto de José Amador Martín)

 

 

Și este ceea ce Elena Liliana Popescu a decantat din ce a publicat în șase din cărțile sale și acum le oferă ca pe un dar sau ofrandă care ne permite să fugim de agitația de zi cu zi, de tot ceea ce este fragil și efemer care ne împresoară în rolul pe care îl jucăm, de ființe umane, în societate. Știe că tot ce este material este persistență a banalităților, de eforturi inutile în fața fragilității cărnii. Și se concentrează pe tăierea părții putrede a mărului și hrănirea spiritului cu Cuvinte care fortifică, ca atunci când spune: „…Cel ce ofrandă-aduce tot ce are/ aceluia ce-nseamnă însăşi Viaţa/ cel ce se-ntoarce veşnic la izvoare / şi-i pregătit oricând pentru povaţa// Oricui ar fi dispus să îl înveţe,/ cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere/ să-L vadă-n faptele ce par răzleţe/ pe Cel ce, Singur, ştie-a lor durere…”

 

Poezia sa este o poezie care a ancorat în metafizic și va săruta aștrii cu o alăută care va arde cuvintele în plus pentru a obține o tăcere care spune: „…Nu știu/ altceva mai bine/ decât tăcerea,/ să umple/ clipa,/ durerea,/ cuvântul…”

 

Celebrez această antologie.

 

Alfredo Pérez Alencart

 

Popescu y otros poetas tras la lectura en el Liceo (foto de José Amador Martín)

 

  Popescu y otros poetas tras la recepción del alcalde (foto de Jacqueline Alencar)

Popescu y otros poetas en la Biblioteca Histórica de la Universidad (foto de Álex Avenida)